Voi recomanda astăzi cărți de povești pentru copii de 3 ani sau mai mari. Toate sugestiile mele pot fi incluse într-o singură categorie – cărți care au ilustrații exceptionale pe fiecare pagină pentru a exemplifica textul. Atât poveștile în sine, cât și imaginile care le însoțesc sunt clare, pe înțelesul copiilor mici. Veți găsi aceste cărti pentru copii pe Amazon și le veți putea comanda online foarte ușor. Poveștile sunt scrise în cuvinte simple, în fraze scurte și sunt amuzante, educative, captivante. Personajele sunt simpatice, motiv pentru care copiii le îndrăgesc din prima clipă. Oricare carte de povești pentru copii recomandată aici poate fi o încântare și pentru copii de peste 3 ani.
Dacă sunteți în căutare de cărți de povești pentru copii de 3 ani în limba română, atunci aruncați-vă un ochi pe descrierile de mai jos. Sunt povești noi, pe care nu le veți găsi nicăieri în altă parte. Sunt gândite special pentru copii mici, au ilustrații frumoase și pot ține copiii curioși și încântați pentru mult timp. Partea educativă din aceste cărți de povești există la fiecare pas, deși este insesizabilă pentru cei mici. Ei pot învăța multe de la personajele din povești, de la felul în care acestea vorbesc și se comportă, de la consecințele pe care fiecare acțiune a acestora le au asupra lor și asupra celor din jur. În plus, în cărți există nenumărate informații despre viață, despre natura înconjurătoare, despre tot ceea ce poate face ca un copil să se simtă ca un mic explorator.
Cărți de povești pentru copii mici. Iată o carte de povești interactivă care poate fi citită copiilor de 3 ani. Cartea are trei povești scurte, cu personaje simpatice și cu ilustrații reprezentative. În prima poveste, puiul de găină face cunoștință cu animale de la fermă, cu insecte și mai ales cu cei trei frați ai săi. În cea de a doua poveste îl cunoaștem pe Bruno, un cățel vesel și jucăuș căruia îi plac oasele. Cei mici vor învăța din această poveste că trebuie să se spele pe dinți și că e important să ai prieteni alături de care să te distrezi. Cea de a treia poveste îl are ca personaj principal pe ursulețul lacom care fură mierea din stupul albinelor. Ce lecție îi vor da albinele puteți afla citind Prima mea carte de povești.
Carte de povești cu ilustrații pentru copii de 3 ani. O carte specială, plină de dialoguri scurte și amuzante, de informații despre natură și animale, de imagini care ajută copilul să recunoască reprezentările grafice ale soarelui, lunii, stelelor, animalelor domestice și sălbatice. Broscuța țestoasă înțeleaptă răspunde cu răbdare și pricepere la toate întrebările puse de pisicuța curioasă, învățând-o astfel despre curcubeu, despre ploi și zăpezi, despre fulgere și tunete, totul pe înțelesul copiilor de 3 ani.
Carte de povești în română pentru copii de 3 ani. O cărticică minunată, cu povești scurte, dar intense și educative. O carte care fascinează atât prin imaginile pe care le conține, cât ți prin poveștile în sine, care sunt captivante și pline de învățăminte utile unui copil de 3 ani. Cei mici vor întâlni aici animale sălbatice din pădure, dar și animale domestice care trec prin diverse situații dificile. Vor învăța despre dărnicie, despre prietenie, despre ajutor reciproc, despre curajul de a-ți înfrunta temerile, despre lucruri care contează în viață. Desigur, totul scris și reprezentat grafic pe înțelesul copiilor de numai 3 anișori.
Cărți pentru copii în română. Cățelul Toby și purcelul Oscar decid să plece într-o aventură pentru a explora livada plină de fructe. Pentru asta au nevoie de multe zile, așa că cei mici vor învăța toate zilele săptămânii și diverse informații despre fructe. Dar ce ar fi poveștile fără pericole și fără zâne bune care să restabilească ordinea? Din aventura celor două simpatice personaje, copiii vor învăța despre prietenie, prudență, curaj, dărnicie și colaborare. O carte de povești încântătoare, scrisă pe înțelesul copilașilor de 3 ani.
Povești de adormit copii. Această carte conține povești foarte scurte, potrivite pentru copii cu vârste mici. Fiecare poveste în parte este, așa cum v-am obișnuit deja, plină de înțelepciune și de informații strecurate subtil în text. Poveștile de seară pentru copii chiar trebuie să fie scurte, pentru că o poveste lungă va ține copilul treaz mult prea mult timp. Cei mici vor întâlni în poveștile de aici o omidă, un cățel, o pisică, un vițeluș, o zână bună și o ursoaică cu puiul ei. Prin ce aventuri trec și ce învățăminte adună din întâmplările trăite puteți afla comandând cartea pe Amazon.
Cărți de povești în română. O poveste despre unicorni. O carte cu ilustrații de excepție pe care cei mici o îndrăgesc imediat. Fiecare unicorn din această poveste pentru copii are coama de altă culoare. Deși unicornii sunt făpturi magice prietenoase, apar totuși unele conflicte provocate de faptul că sunt diferiți. Vor reuși oare să rezolve problemele și să se bucure de o prietenie adevărată? Oare Zâna Unicornilor cum va reacționa când va afla? Toate astea și încă multe altele (inclusiv adresa la care le poți scrie unicornilor) le vei afla citind cartea Povești cu unicorni și zâne.
Sper că recomandările mele v-au convins să dăruiți copiilor cărți de povești care să îi ajute să se descopere pe ei și lumea înconjurătoare, să îi iubească pe cei din jur, să respecte animale, plante, oameni, să se bucure de fiecare clipă. Aceste cărți de povești pentru copii de 3 ani pot contribui în mod decisiv la dezvoltarea armonioasă a celor mici, le pot îmbogăți bagajul cultural și le pot dezvolta vocabularul. Fiecare pagină din cărțile recomandate de mine este o micuță comoară din care copiii să învețe câte ceva. O bucurie, o încântare, o bogăție de culori, de detalii, de informații, de întrebări și răspunsuri.
Vă invit să citiți și alte articole de pe blog, căci există acolo o multitudine de recomandări de cărți pentru copii de toate vârstele:
- Povești ilustrate pentru copii
- Cărți ilustrate pentru copii
- Cărți cu animale domestice de la fermă
- Cărți pentru copii de 2-4 ani cu ilustrații
- Planșe de colorat cu insecte
Acest articol e parte din proiectul pe care l-am numit cartipovesti.ro, un blog unde părinți, bunici și educatori să poată găsi ușor recomandări de cărți pentru copii, fișe de lucru pentru grădiniță, planșe de colorat și reviste pentru copii. Dacă articolul Cărți de povești pentru copii de 3 ani v-a fost de folos, vă rog să îl distribuiți pe rețelele de socializare pentru ca recomandările să ajungă la cât mai mulți părinți, educatori și copii. Sper, de asemenea, ca recomandările de titluri de povești și cărți cu activități de pe blog să vă convingă să completați biblioteca celor mici, biblioteca grădiniței sau a spațiului de la after school. Lecturi plăcute vă doresc!
Toate articolele și resursele de pe acest blog sunt gratuite. Puteți susține acest proiect, investind astfel în educație, prin donarea unei sume simbolice. Vă mulțumesc pentru că îmi susțineți blogul!
Cărți de povești pentru copii de 3 ani, cărți pentru copii mici, cărți educative pentru copii, cărți cu ilustrații frumoase, cărți cu imagini clare pentru copii, povești pentru copii de 3 ani, cărți amuzante pentru copii, cărți captivante pentru copii, cărți pentru copii de 3 ani în limba română, cărți de povești pentru copii, povești pentru copii mici, povești educative pentru copii, cărți pentru dezvoltarea copiilor, cărți pentru învățarea prin joacă, cărți cu personaje simpatice, cărți cu texte simple pentru copii, cărți pentru dezvoltarea vocabularului, cărți pentru stimularea imaginației copiilor, cărți cu lecții de viață pentru copii, cărți despre natură pentru copii, cărți cu povești captivante, cărți cu învățăminte pentru copii, cărți pentru curiozitatea copiilor, cărți pentru copii care învață prin povești, cărți pentru copii mici cu imagini, cărți de citit împreună cu părinții, cărți pentru învățarea limbii române, cărți pentru copii care învață despre comportament, cărți pentru copii cu mesaje pozitive, cărți de poveste pentru copii mici, cărți pentru copii care iubesc animalele, cărți pentru copii care iubesc natura, cărți pentru copii cu personaje educative, cărți pentru copii care învață despre prietenie, cărți pentru copii care învață despre emoții, cărți pentru copii cu lecții despre responsabilitate
Discover more from Cărți de povești
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
2 thoughts on “Cărți de povești pentru copii de 3 ani”