Copiilor le place să coloreze, iar printre imaginile lor favorite se numără, desigur, animalele. Din acest motiv am ales să vă ofer gratuit câteva planșe de colorat cu pisici și șoricei pentru copii. Le puteți salva și apoi să le printați ca să le folosiți acasă, la grădiniță, la after school, în tabără. Aceste planșe de colorat cu pisici drăguțe și șoricei adorabili îi vor încânta pe cei mici și le vor trezi interesul pentru povești, le vor dezvolta abilități diverse, precum coordonarea mână-ochi, coloratul după contur, atenția la detalii. Puteți chiar să le cereți preșcolarilor să inventeze mici situații sau povești în care să fie implicate personajele de pe planșe.
Desenele animate cu Tom și Jerry sunt minunate pentru cei mici, deoarece le oferă momente de relaxare și distracție. Însă, pentru a stimula și mai mult creativitatea copiilor, ar putea fi o idee excelentă să includem în program și activități precum colorarea unor planșe cu pisici și șoricei. Aceasta le va permite să își dezvolte abilitățile artistice într-un mod distractiv și educativ, să își exerseze coordonarea mână-ochi, să își cultive răbdarea și să își îmbunătățească concentrarea. În plus, coloratul poate fi o modalitate excelentă de a încuraja creativitatea și de a le oferi ocazia să își exprime propria viziune asupra personajelor preferate.
5 planșe de colorat cu pisici și șoricei pentru copii
Planșă cu pisică, șoricel, nori, soare și ghiveci cu flori
Povești cu pisici pentru copii
Vino alături de Pufi într-o călătorie captivantă prin pădure. De la vânarea frunzelor care dansează în vânt și până la stăpânirea artei de a vâna muște obraznice, aventurile pisicuței se dezvăluie pas cu pas. Odată cu schimbarea anotimpului, asistăm la saltul curajos al lui Pufi în pârâu. O poveste plină de căldură și emoție care celebrează curiozitatea, curajul, evoluția și triumful. Aceste cărți de povești pentru copii aduc în lumină valori morale, ilustrații minunate și o poveste încântătoare. Dacă sunteți în căutare de cărți ilustrate pentru copii, atunci această poveste cu pisici este exact ce vă trebuie.
Planșă de colorat cu pisici și șoricei, plus o albinuță
O poveste pentru copii încântătoare despre Milo, o cârtiță care izbutește să adune laolaltă animalele pădurii datorită dragostei sale pentru muzică. O poveste ilustrată despre creativitate și unitate. Aceste cărți de povești pentru copii sunt deopotrivă amuzante, educative, captivante. Dacă aveți nevoie de povești de noapte bună pentru copii, alegeți această carte ilustrată pentru copii mici și nu veți regreta.
Planșă de colorat cu șoricei, ciupercuțe și flori la gard
Carte de povești pentru copii cu pisici și șoricei
Căsuța șoricelului și alte povestiri este potrivită pentru copii de toate vârstele, însă în mod special pentru copii mici, cu vârste între 0 și 5 ani. În carte, cei mici vor descoperi trei povești scurte care îi vor încânta. Sunt povești educative pentru copii de 1, 2, 3, 4, 5 ani și chiar mai mari. În aceste cărți de povesți pentru copii veți găsi mici aventuri de neuitat cu ilustrații color de excepție si cu morală, desigur.
Planșă de colorat cu șoricel, pisică, flori, soare ascuns în spatele unui nor
Povești educative pentru copii 1-5 ani
Vino alături de Mara și Dora pentru a afla tainele naturii. Vei cunoaște multe animale și vei învăța despre soare, lună, stele, ploi și curcubeu. O carte cu imagini pentru copii mici din care toți vor descoperi unele taine ale naturii, vor învăța despre animale domestice și sălbatice, vor admira cerul nopții și vor afla care sunt culorile curcubeului.
Planșă de colorat pentru copii cu pisică, șoricel, omidă și o bucată de cașcaval
Articole utile pentru părinți și educatori:
- Planșe de colorat animale domestice
- Top 10 cărți despre animale
- Cărți de povești pentru copii de 3 ani
- Povești scurte cu imagini
- Cărți de activități pentru copii
- Poveste de noapte bună pentru copii
Acest articol e parte din proiectul pe care l-am numit cartipovesti.ro, un blog unde părinți, bunici și educatori să poată găsi ușor recomandări de cărți pentru copii, fișe de lucru pentru grădiniță, planșe de colorat și reviste pentru copii. Dacă articolul Planșe de colorat cu pisici și șoricei pentru copii v-a fost de folos, vă rog să îl distribuiți pe rețelele de socializare pentru ca recomandările să ajungă la cât mai mulți părinți, educatori și copii. Sper, de asemenea, ca recomandările de titluri de povești și cărți cu activități de pe blog să vă convingă să completați biblioteca celor mici, biblioteca grădiniței sau a spațiului de la after school. Lecturi plăcute vă doresc!
Toate articolele și resursele de pe acest blog sunt gratuite. Puteți susține acest proiect, investind astfel în educație, prin donarea unei sume simbolice. Vă mulțumesc pentru că îmi susțineți blogul!
Discover more from Cărți de povești
Subscribe to get the latest posts sent to your email.