În fiecare casă ar trebui să existe cărți de povești cu zâne pentru copii, căci din asemenea cărți cei mici învață cel mai ușor să distingă binele de rău și să lupte pentru visul lor indiferent cât de greu ar părea drumul. Întotdeauna am asociat zânele cu speranța care freamătă în fiecare suflet, cu optimismul care ne insuflă, ba chiar și cu norocul, cu minunile care apar uneori când viața e dureros de grea. Îmi mai aduc aminte din copilărie de cartea Povești cu zâne a Contesei de Segur. Nu se mai găseste nicăieri pe piață în ediția veche, din 1977, iar eu am rătăcit pe undeva volumul pe care l-am citit cândva până a ajuns să arate teribil de rău.
Dar astăzi vreau să fac o altă recomandare – Povești cu zâne pentru copii, o carte deosebită, amuzantă și educativă, cu ilustrații reușite. Este o carte încântătoare, pe care părinții o apreciază și copiii o iubesc. Volumul include o singură poveste despre niște zâne bune. Vă garantez că nu ați mai auzit de ele până acum, însă le veți prețui la justa lor valoare imediat ce le veți cunoaște. Cartea se vinde numai pe Amazon, asa că s-ar putea să fie o problemă cu livrarea în România, însă sper ca fiecare dintre voi să aibă pe cineva în afara țării care o poate comanda și trimite la copiii voștri. Ar fi păcat să nu se bucure cât mai mulți prunci de așa povești încântătoare.
Carte de povesti cu ilustratii pentru copii. Zânele Padurii
Zânele-Ciupercuță trăiesc în adâncul neștiut al pădurii. Ele au grijă de natură, de copaci și de puii animalelor sălbatice. Se întâmplă uneori ca un copil sau mai mulți să afle de existența lor și să își dorească să le cunoască. Dar zânele nu se lasă văzute prea ușor. Cei care vor să le cunoască trebuie să aibă un anumit comportament și să îndeplinească anumite sarcini. Vor reuși oare cei doi frați să își împlinească visul de a ajunge aproape de Zânele Pădurii? Și, dacă da, ce se va întâmpla atunci? Ilustrațiile din această carte de povești cu zâne sunt excepționale, textul este scris pe înțelesul celor mici, iar partea educativă din carte este strecurată subtil, astfel încât copiii să asimileze cunoștințele cu plăcere.
Menționam la începutul acestui articol cartea Contesei de Segur, Povești cu zâne. Probabil mulți dintre voi au citit-o în copilărie și știu cât de tristă era. Cartea continuă să fie foarte frumoasă (în opinia mea), însă copiii zilelor noastre nu mai sunt educați în spiritul suferinței extreme (ceea ce e foarte bine), ca altădată, motiv pentru care eu vă recomand să alegeți Zânele Pădurii și să lăsați copilașii să se bucure de o poveste care îi va motiva să învețe, să aibă empatie, să descopere natura și să aibă grijă de tot ceea ce îi înconjoară. O poveste de cinci stele pentru copii de cinci stele.
Cartea Contesei de Segur, Povești cu zâne, poate fi comandată de aici în noua variantă.
Iată alte câteva recomandări de lectură pentru copii de pe blogul meu:
- Povești despre stele pentru copii
- Cărți de povești cu prințese
- Planșe de colorat cu prințese
- Cărți de povești cu unicorni
- Povești ilustrate pentru copii
Lectura de povești cu zâne pentru copii aduce multiple beneficii copiilor, contribuind la dezvoltarea lor emoțională, cognitivă și socială. Iată câteva dintre motivele pentru care copiii ar trebui să citească astfel de povești:
- Stimularea imaginației și creativității: Poveștile cu zâne sunt pline de elemente fantastice, personaje magice și tărâmuri de vis, care îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația. Prin explorarea acestor lumi fantastice, copiii învață să gândească creativ și să-și extindă orizonturile mentale.
- Dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor: Multe povești cu zâne includ provocări și obstacole pe care personajele trebuie să le depășească. Prin urmărirea acestor aventuri, copiii învață cum să abordeze problemele și să găsească soluții ingenioase, dezvoltându-și astfel abilitățile de gândire critică.
- Învățarea valorilor morale și etice: Poveștile cu zâne sunt adesea impregnate cu lecții de viață și valori morale, cum ar fi curajul, onestitatea, bunătatea și perseverența. Aceste povești îi ajută pe copii să înțeleagă diferența dintre bine și rău și să-și formeze un set solid de principii etice.
- Îmbunătățirea vocabularului și a abilităților lingvistice: Lectura poveștilor cu zâne expune copiii la un vocabular variat și la structuri lingvistice complexe. Acest lucru contribuie la îmbunătățirea abilităților lor de citire și de exprimare verbală, facilitându-le dezvoltarea competențelor de comunicare.
- Consolidarea relației părinte-copil: Cititul împreună cu părinții sau bunicii creează momente speciale de apropiere și conectare. Aceste clipe nu doar că întăresc legăturile familiale, dar și transformă lectura într-o activitate plăcută și așteptată cu nerăbdare.
- Stimularea empatiei și a înțelegerii emoționale: Poveștile cu zâne prezintă o gamă largă de emoții și situații care îi ajută pe copii să-și dezvolte empatia. Prin identificarea cu personajele și trăirile acestora, copiii învață să recunoască și să înțeleagă emoțiile proprii și ale celorlalți.
- Promovarea relaxării și a reducerii stresului: Lectura poveștilor cu zâne într-un cadru liniștit și confortabil poate avea un efect calmant asupra copiilor. Aceste momente de relaxare sunt esențiale pentru bunăstarea lor emoțională și pentru reducerea nivelului de stres.
În concluzie, multe dintre aceste povești cu zâne pentru copii nu sunt doar surse de divertisment, ci și instrumente valoroase de învățare și dezvoltare pentru copii. Prin magia și învățăturile lor, aceste povești contribuie semnificativ la formarea unor copii creativi, empatici și echilibrați.
Acest articol e parte din proiectul pe care l-am numit cartipovesti.ro, un blog unde părinți, bunici și educatori să poată găsi ușor recomandări de cărți pentru copii, fișe de lucru pentru grădiniță, planșe de colorat și reviste pentru copii. Dacă articolul Povești cu zâne pentru copii v-a fost de folos, vă rog să îl distribuiți pe rețelele de socializare pentru ca recomandările să ajungă la cât mai mulți părinți, educatori și copii. Sper, de asemenea, ca recomandările de titluri de povești și cărți cu activități de pe blog să vă convingă să completați biblioteca celor mici, biblioteca grădiniței sau a spațiului de la after school. Lecturi plăcute vă doresc!
Toate articolele și resursele de pe acest blog sunt gratuite. Puteți susține acest proiect, investind astfel în educație, prin donarea unei sume simbolice. Vă mulțumesc pentru că îmi susțineți blogul!
Discover more from Cărți de povești
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
5 thoughts on “Povești cu zâne pentru copii”